Poezii despre Vise:

Eu cred că tu te-ai rătăcit
pe acolo,
prin visele mele,
pentru că te văd parcurgându-le cărările

Prin hățișurile moarte
Dor de vechi, lumină albă
Cad din frunze - șoapte
Totul cade.

Reverie
...
Ridică-ți privirea, departe, spre cer
și putea-vei zbura, fulg de vis efemer,

Îmi răscolește luna
Sipetul cu-amintiri,
Visări adun cât duna,
Deșerte amăgiri...

Bulgări de-azur ce vă negați sorgintea,
Născocind noroaie în calea-mi spre Eden,
Bici nemilos de azi îmi va fi mintea,
Iar pleoapele-n pupile, noaptea ce-o aștern...

Câtă bucurie într-o amplă rotire
prin spațiul înstrăinatului poet!
A câta oară simțeam straniul
unei nașteri dintr-o risipă de moarte?

Într-o noapte oarecare dintr-un an ce-a fost cândva,
M-am trezit cu o urare ce de-afară se-auzea:
“Omule cu versuri calde care-ți trec prin minte-ades,
Cum poți tu să lași smaralde ce-ar putea avea succes

Se cern straiele tristeții de lacrimi multe și mărunte,
M-așez pe-un nor sihastru trasă de duhuri cărunte,
Sângerând înspre valuri crețe, aspre, solitare
Când pe ruta mea osândă-o văd pe Ran, zeia din mare.

Înmugurește-n spaima mea un soi de viță stacojiu,
Se-nalță în secret pe trunchiul ud, splendoare;
Cu frunze măslinii, fruct tare, rubiniu,
Spre cerul cu miasme născând suavă boare.

La marginea transcendenței
de Liliana Roibu

Visez să pot zbura