Se scuturau amiezile

joi, 29 noiembrie 2018

Se scuturau amiezile în vară
și soarele mușca din asfințit.
Musteau secundele din ceas a primăvară
Iar pașii mei se rătăceau sorbind

din seva toamnei câteva arome.
În ceașca cu cafea se răsturna
o iarnă timpurie și sprințară.
Ce anotimpuri viața îmi oferea!

Dar eu tânjind, ca omul, la mirajul
ce-n depărtări abia de se zărea,
Amestecam într-un ibric fragmente
să-mi fie ziua ca o acadea,

rotundă, dulce și-n pasteluri crude
să nu se însăreze tâmpla mea.
Avidă, ascultam o melodie
dansând cu viața. Dansul mă strângea

și-n amalgam de note, îmbrățișarea
la pieptul vieții, cald mă ademenea.
Sclipeau fâșii de vise în mine, seara
în stele din cer mă îmbrăca.

Se scuturau amiezile, subtile.
Precum himera, timpul se scurgea
pătând cu brumă rochia albă a zilei
până când în amurg o colora.

În depărtare, valurile mării
purtau în cala navei viața mea
ce se zbătea să iasă la lumina
apusului ce abia se mai vedea.

Încet, pe țărmul zilelor senine
se scutura amurgul, se însera.
Se adunau a ploaie norii în mine
sau poate în geană, lacrima cădea...

27.11.2018

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.