Stau pe un acoperiș oblic de tablă verde,
în plin soare; aș putea aluneca,
dar cuiul soarelui mă pironește,
și cerul însuși dispune norii perpendicular pe mine, încât
mă fixează în ordinea lui, și sunt ca un idol
de aur verde, cu un ochi mai mare decât celălalt,
și cu o ureche lungă – cei care m-au făcut
au fost asimetrici – stau pe acoperișul înclinat
și-mi amintesc dunga oblică a părului
pe fruntea ta, întreaga ta făptură oblică
în raport cu universul și cu mine,
unghiul trupului tău indicând un punct cardinal misterios
– și-ți spun că nu te iubesc.
Distribuie: