În groapa calcinată, printre butelci de lut
Şi obiecte rare, albastre, de doi bani,
Desfăcut în oscioare aşezate în plan,
Din noroiul istoriei, la soare-ai apărut.
Se zice că stai astfel de mii şi mii de ani,
Nepăsător la fulgerul prea bine cunoscut,
Aşteptând cu răbdare lângă pieptul tău slut
Frumoasele pământului cu spatele bălan.
Tu nu mă ştii pe mine prea mult, dar eu te ştiu;
M-ai bănuit prin secoli, eu mi te-nchipui viu,
Uitarea amândorura egal ne e stăpâna.
Ce poate să însemne un milion de ani,
Când omul de aicea a stat printre plăvani?
Timpul e o părere; tu ai fost ieri.Dă-mi mâna.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Detalii poezie:
Distribuie pe: