Grădina tainei(V. III) - Şabestari

Pilduiri (2)

Stricat ajunge miezul migdalei de l-ai scos
din coaja lui când încă el crud e şi apos.

Doar când migdala-i coaptă, de ea tu să ai parte,
şi-atuncea scoate-i miezul, dând coaja la o parte.

Căci Legea este coaja, Adevărul este miezul
şi între ele-i Calea spre Domnul. Asta-i crezul.

A scoate prea devreme-acel miez e o greşeală.
Doar copt, fâră de coajă, bun miezul de migdală.

Iar când drumeţul de la izvorul sfânt se-adapă
e copt de-acuma miezul şi coaja-i atunci crapă.

Străin de lumea-aceasta un alt drumeţ devine,
şi contopit cu Domnul, în ea nu mai revine.

Iar alt drumeţ, ce coaja-a păstrat-o,
se iveşte şi-o altă drumeţie pe urmă împlineşte.

Din glie şi din apă născut ca un copac,
cu crengi ce peste bolta cerească se desfac,

la rându-i zămisleşte alt sâmbure atunci,
ce se-nmulţeşte-n urma divinelor porunci.

Şi sâmburele-ajunge apoi iarăşi un copac,
cum punctele-ajung linii şi-n cercuri se prefac.

Atuncea când drumeţu-al său drum şi l-a-mplinit,
vezi, punctul său din urmă cu primul s-a unit.

El seamănă prea bine cu braţu-unui compas,
ce pleacă iar din punctul din care-un cerc a tras.

Şi când sfârşeşte drumul cel fâră de prihană,
pe creştet Domnu-i pune-a califului coroană.

„Deci care e sfârşitul?" Celor ce-au întrebat,
răspunsu-i: „A te-ntoarce de unde ai plecat".

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Şabestari