O stâncă vreau să fiu,
La malul mării...
Să-ți umplu sufletul pustiu
Cu taina depărtării!
Să mă îmbrac în spuma albă
Sub mângâierea zării
Când valurile poartă-n salbă
Plânsul viorii!
Cu crestele să ating cerul,
Să-nfrunt furtuni,
Să simt cum spulberă nisipul...
Vântul, în ani!
Să vii la mine și să-mi stai,
Tu, suflet trist
Și împreună să fim rai,
Al vieții rost!
Ca două stânci ce-s mângâiate
De spuma mării,
Ne vom simți apropiate...
Vom da uitării
Clipe cu lacrimi mari udate,
Statui iubirii
Vom ridica din valuri sparte...
Dă frâu visării!
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
Mulțumesc, Carpe Diem! Farmecul e în noi!
Ina M. (autor) vineri, 22 ianuarie 2016
Poezia are partea ei de adevar si farmecul ei.
Carpe Diem vineri, 22 ianuarie 2016
:)) Mulțumesc! Ascult și mă supun...sufletelor frumoase!
Ina M. (autor) vineri, 22 ianuarie 2016
Este perfecta, Carmen !
Fii binecuvântata !
M Horlaci vineri, 22 ianuarie 2016
Mulțumesc, domnule Mateuț...Stânca e simbolul puterii pe care mi-o dă Domnul zi de zi ca să pot să înfrunta greutățile și din care vreau să dau și celor din jurul meu!
Ina M. (autor) vineri, 22 ianuarie 2016
Vă felicit pentru aceste frumoase versuri!
mateut vineri, 22 ianuarie 2016
Mulțumesc , domnule Horlaci! Am ascultat sfatul...sper că acum vă place mai mult!:))
Ina M. (autor) vineri, 22 ianuarie 2016
Frumoasa poezie, felicitări, Carmen ! Mai trebuie revizuita puțin la rime !
Fii binecuvântata !
M Horlaci vineri, 22 ianuarie 2016
vezi mai multe poezii de: Ina M.
Detalii poezie:
Distribuie pe: