Războinicul tăcut
...
L-au luat de mult din casa părintescă
L-au pus în lanțuri lungi, l-au țintuit în fier,
De douăzeci de ani îl țineau prizonier
Și l-au pus să lupte ca să se hrănească!
...
Se lupta cumplit, pe viață și pe moarte
Cu alți războinici, prizonieri ca el,
Mocnea în el dorul de libertate
Ca o vâlvătaie cu flăcările-n cer!
..
Ura îl făcea să fie neînvins,
Ducea cu el atât de multă ură,
Că ura devenise a doua lui natură,
Al doilea foc ce ardea nestins!
...
Dar într-o zi găsi vârful săgeții
A fost norocul sau a fost destinul
Găsise calea recuperării vieții,
Găsise calea să-și verse tot veninul!
...
Și-a tăiat frânghia ce-l ținea de gât,
A luat toporul unui paznic de la brâu
Și-a lăsat șuvoiul de ură fără frâu
Și într-o clipă i-a omorât pe toți!
...
A mers apoi prin ploaie și prin zloată
Voia să se întoarcă la casa părintească
A mers o noapte și apoi ziua toată
Crezând că ura avea să-l părăsească,
...
N-a fost așa. După atâta ură
Pe care-a strâns-o-n el, ură de moarte,
Ura-i devenise a doua lui natură,
Nu s-a oprit acasă, s-a dus mai departe!
...
Uneori, de-atunci, luminat de lună,
Unii văd în zare, pe jumătate gol,
Războinicul tăcut care spre groaza lor,
Vine spre ei cu un topor în mână!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: