Gospodina a prins rufele pe sfori
Cu cârlige strânse şi groase;
Albe, roşii sau verzi, de mătase,
Rufele priveau cu jind după nori.
Când vântul a bătut mai tare în plase,
Rufele au zburat ca un cârd de cocori;
Au înconjurat pământul în zbor de trei ori
Pe cerul albastru care le eliberase.
Zburară în şirag drept peste mare,
Peste Zgârie-Nori, peste Sahare,
Peste piramide, peste pagode hinduse,
Dar nicăiri nu găsiră ca acasă un tors
Împletit cu cârlige...Plângând s-au întors,
La gospodina care le pierduse.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Detalii poezie:
Distribuie pe: