Răspunsul unei comete - Tudor Arghezi

Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interviul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ți dau răspunsul meu în pripă.

V-am salutat o dată sfera
Acum vreo zece mii de ani
Când astronomii de pe Terra
Erau de-abia urangutani.
(Flammarion era gorila
Și bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia Cămilă
Iar Duică… nu era de loc !
El de-abia azi când scrie proză
Se află în metamorfoză
și se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.)

De-atunci, prin negrele stihii,
în noaptea largă și profundă,
Am rătăcit cu zeci de mii
De metri pe secundă,
și diafană m-am ivit,
Din perioadă-n perioadă,
Ca fulger blond încremenit
Să-mi desfășor spectrală coadă
Pe cerul nopții la zenit…
Planetele cu sateliții,
Purtându-și mândre paraziții,
Mi-au dat portretul prin gazete
și m-au fixat mii de lunete…
Dar, gata să-mi găsesc mormântul
în vreun sistem de constelații,
Am revenit zburând prin spații,
Căci nu disprețuiam Pământul.
(De-ați fi în cer ca mine voi
V-ați minuna întotdeauna
Cum globul ăsta de noroi
Se vede luminos ca Luna…)
și-aveam de gând – ca un simbol
De milenară simpatie -
Cu cel din urmă-al meu ocol
Să ne unim prin veșnicie
într-un fantastic carambol.
Și măritându-i neagra humă
Cu luminosul meu adaos,
într-un aprins vârtej de spumă
Să ne rostogolim în haos.

Dar când văzui ce… porcărie
(Să-mi ierți cuvântul) ați făcut,
Cât sânge-a curs din neghiobie
Pe bietul vostru glob de lut, -
Cu spaimă, la periferie
Din zborul meu m-am abătut
și nimbul clar și trena lungă
Ca o eșarfă de lumină,
Mi le-am ferit să nu ajungă
Vreun strop întunecos de tină.

De-atunci, iubitul meu, îmi vine
De supărare și rușine
Să fug… cu coada-ntre picioare
Prin spații interplanetare
și să mă mistui în neant.
Mă duc… Adio ! Salutare !
Să-mi scrii: Uranus, post restant.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi