într-o gară pustie așteptam un tren care nu mai venea
priveam printre copacii uscați cerul senin
nico metaforă nu-mi îndulcea așteptarea
niciun sunet nu-mi estompa bătăile inimii
așteptare teamă furie
și totul se rotea în sensul acelor de brad
care-mi aminteau că am venit ca să rămân
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
Mulțumesc pentru vizită, draga mea Lucia!
Timpul mă presează, o să ajung un semn de carte... :)) Te puuup!
Adina Speranta (autor) vineri, 18 februarie 2022
Ce bine ai pictat pustiul și amărăciunea, Adina!
Aștept o poezie pe măsura sufletului tău luminos și plin de viață. Te îmbrățișez cu maaare drag!
Lucia Eniu marți, 15 februarie 2022
Da, m-am schimbat :) De fapt, așa cum simt, așa mai scriu, foarte rar, dealtfel. Uneori, mă simt bine în versul clasic și mă bântuie dorul de el, alteori mă regăsesc în forma aceasta. Încă experimentez, Miri! :)
Mă bucur mult să te reîntâlnesc!!
Adina Speranta (autor) vineri, 11 februarie 2022
Observ o schimbare de stil a poeziei tale
dulce, amară, profundă
Amețitoare rotire în tremurul aerului
devenit, dintr-o dată, irespirabil
din pricina irepetabilei așteptări…
Multe, multe îmbrățișări, Adina ! Cu drag,
mirimirela joi, 10 februarie 2022
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta
Detalii poezie:
Distribuie pe: