Că suntem disperaţi încă n-ar fi nimic,
Suntem orgolioşi şi mult prea bârfitori,
Ne îndoim de-orice, stând lângă alambic,
Sau în ,,Poiana lui Iocan”, clevetitori!
Să trăncănim ne place, şi nu puţin de tot,
Încât cu-nflăcărare surdǎ ne prindem în taifas
Şi în război ne ducem, când trebuie, socot,
Dacǎ ceva din eroism în noi a mai rămas.
Crize de oboseală ne-apasă uneori,
Gândirea ne conduce, pe drumul ei, discret,
Şi nu ne dăm în lături, de e să tragem sfori,
Căci ne pricepem bine la vis şi la concret.
In vechiul Babilon, socrii mici erau obligati sa-i aprovizioneze, zilnic, timp de o luna, pe tinerii casatoriti cu mied (vin de miere)? De aici provine celebra "luna de miere", cunoscuta si astazi.
Citate şi Maxime:
scenariu de teatru, dramă într-un act Valeriu Butulescu
vezi mai multe poezii de: samoila
Detalii poezie:
Distribuie pe: