Realitate

Autor:bragagiu


Adăugat de: bragagiu

joi, 15 octombrie 2015

Din înălțimea zicerii supreme
Ce orice beznă cu Lumina umple
Eu de la timp primii aripi de vreme
Și de la viață aripile-n suflet.

Ca puiu-n cuib bat zborul în secunde
Puterea lui să-mi crească și mai mare
Să pot să mă înalț acolo unde
Credința mea dorește ca să zboare.

Clepsidra firii zice:„ Nu se poate:
Te micșorezi căzând încet cu firul!”
Dar eu așa mă vreau în libertate
Și-n ziua ce-și desface trandafirul!

Obișnuința spune:„ Sunt prea grele
Epocile-mplinite cu străbunii
Și-s fără milă ploile de stele,
Prea slabe-s ocrotirile minunii...”

De-acord mi-i orizontul pipăirii
Când cântărește-n degete pământul,
Însă mă rup chemările Iubirii
Ce mi le plouă iar și iar Cuvântul.

Știu că-ntr-o zi, privind numai în față,
M-oi avânta cu aripile-ntinse
Cu tot ce am din viață mai în Viață,
Cu tot ce sunt din mine-n necuprinse!
Victor Bragagiu


vezi mai multe poezii de: bragagiu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Vă mulțumesc din toată inima!
bragagiu (autor)
marți, 20 octombrie 2015



Am citit cu placere aceasta bogatie poetica...
traian
vineri, 16 octombrie 2015



...cuvantul tau e bun de poezie...
alice
vineri, 16 octombrie 2015



E clară imaginea...Şi e suficient
estera
vineri, 16 octombrie 2015



Frumos, chiar foarte frumos.
casandra
joi, 15 octombrie 2015



Felicitari! Foarte inspirat!
rotaru ioana
joi, 15 octombrie 2015