Din înălțimea zicerii supreme
Ce orice beznă cu Lumina umple
Eu de la timp primii aripi de vreme
Și de la viață aripile-n suflet.
Ca puiu-n cuib bat zborul în secunde
Puterea lui să-mi crească și mai mare
Să pot să mă înalț acolo unde
Credința mea dorește ca să zboare.
Clepsidra firii zice:„ Nu se poate:
Te micșorezi căzând încet cu firul!”
Dar eu așa mă vreau în libertate
Și-n ziua ce-și desface trandafirul!
Obișnuința spune:„ Sunt prea grele
Epocile-mplinite cu străbunii
Și-s fără milă ploile de stele,
Prea slabe-s ocrotirile minunii...”
De-acord mi-i orizontul pipăirii
Când cântărește-n degete pământul,
Însă mă rup chemările Iubirii
Ce mi le plouă iar și iar Cuvântul.
Știu că-ntr-o zi, privind numai în față,
M-oi avânta cu aripile-ntinse
Cu tot ce am din viață mai în Viață,
Cu tot ce sunt din mine-n necuprinse!
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: