Uneori rădăcinile cresc în sus
se duc adânc în carne și simțiri
până umplu golul dintre celule
și umplu mintea
de dorință de sine și înalt.
Ne ținem de ele prin viață
cum privirea de ochi
umbra de trup
amintirea de minte
și doar la sfârșit
ne întoarcem cu ele în jos
mergem împreună
către alte lumi
dezbrăcați și ușori
spre Dumnezeu.
vezi mai multe poezii de: gabrielaa
Detalii poezie:
Distribuie pe: