Râu mic, ce curgi vijelios
Și munții îi străbați,
Tăind de zor, sârguincios,
O vale în Carpați!
Ești mândru și cutezător
Și nu te temi deloc,
Căci apa ta răzbate-ușor,
Nimic n-o ține-n loc.
Apoi la dealuri te repezi,
Dar forța ți-a slăbit,
Însă cu firea nu te pierzi
Și valea ți-ai lărgit.
Curgi mai domol, arunci priviri,
Cu ochi iscoditori
Și peisajul îl admiri
Uimit adeseori.
Iar când începi să obosești
Te odihnești la șes
Nu mai alergi, nu mai vuiești
Și e de înțeles.
Ești râu bătrân și moleșit,
Dar totuși nu tresari,
Chiar dacă știi că negreșit
În mare-o să dispari.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Detalii poezie:
Distribuie pe: