În lume o frunză cade
un pom supirt de vânt se rupe
un slujitor drept,cade
o inimă bună se rupe.
eu mă rog,şi uit ruga
viaţa mi-o duc între cer şi lut
pe rugul vieţii,marea va spumega
cât inima mea va trăi şi voi uita...
apoi şi aerul curat,şi argintul
stelelor şi nepătrunsul albastru
al ochilor tăi.
Doar tu
mă poţi scoate din beznă şi rătăcire
O înger,du-mă la mântuire!
vezi mai multe poezii de: Alexandru Cristian
Detalii poezie:
Distribuie pe: