Putea să trăiască - Emily Dickinson

Putea să trăiască – și a trăit –
Putea să moară – și a răposat –
Putea la toate zâmbi
Crezând în cel încă neîntâlnit,
Ce sufletul i-ar fi primit.

Putea să treacă de la zări familiare
La priveliști nezărite vreodată –
Putea să contemple călătoria
Cu inima netulburată –

Era unul – atât de plin de încredere,
Dintre noi azi s-a dus –
Noi care-am văzut lansarea spre Golf
Însă nu am ajuns!

1858

Traducere Veronica Porumbacu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Emily Dickinson



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.