Pustnicul - Marin Sorescu

Stă țeapăn
În buza peșterii
Și ascultă căderea de pietre.

Atins de copita stelei
Sau de pana vântului,
Sau poate doar din nevoia de echilibru
Se prăvale câte un bolovan
Rar, o dată pe an.

Pustnicul, cu mâna dibace,
Leagă căderile una de alta,
Făcând o bură continuă
De piatră,
Afară din timp.

Uneori îl apucă spaima
Ascultând huruitul pietrei
Dornice de adânc:
De nu s-ar termina muntele,
Înainte de-a apuca
Să-l gândesc tot!

Adăugat de: Manuela Munteanu

vezi mai multe poezii de: Marin Sorescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.