Tinerețea are o zbatere inutilă
și vorbește, câteodată, o limbă necunoscută.
Răstălmăcește sensul profund al purității,
al infinitului albastru
dintr-o icoană multicoloră.
Lumina n-o ceri.
Ea vine știindu-te luminoasă
lângă un ram înflorit,
lângă o apă limpede,
lângă blândețea unei sărbători.
Puritatea ei este curgerea lină a răsăritului
în spațiul dintre două bătăi de inimă.
Este la fel de simplă ca atingerea caldă
a unei promisiuni fără cuvinte.
De-aceea iubesc acest timp al reînnoirii.
Îl văd,
cu privirea răscolită de visare,
cum își odihnește pe sufletul meu
puritatea.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Detalii poezie:
Distribuie pe: