Pe prispa mării îmi aşez o pernă
Plină cu fulgi din valuri înspumate,
Adorm purtat pe braţe de-o sirenă
Şi-n alintări de nimfe răsfăţate.
Pe plai de vis reântâlnesc iubirea
Şi-o prind în clipa nopţii cu cătuşe,
Nu vreau s-o pierd să-mi răstignesc privirea
Pe cruci de dor ce fumegă-n cenuşe.
Mă recompun în tonuri siderale,
Aripi îmi pun la iambi şi la silabe,
Iar cânt pe scene vechi, atemporale
Şi împletesc din stihuri noi podoabe.
Mă prind în valsul vântului de toamnă
Fandez tăceri, fandez încet cuvinte,
Sunt puf de nor ce picură, ce-ndeamnă
Să te întorci şi şă-ţi aduci aminte.
Aş vrea din nou să prind în braţe cerul
Iar tu să-mi pui pete de foc pe frunte
Şi-n jurămint să dezlegăm misterul
Privirilor, din lacrimile sfinte.
vezi mai multe poezii de: Stefan Doroftei-Doimaneanu
Detalii poezie:
Distribuie pe: