Mi s-au revărsat ochii
dincolo de fereastra ce desparte
iarna de vară
și nu știu dacă am fost fericit sau trist
dacă ochii mi-au curs în tine
sau în mine însumi.
De privirea ochiului tău atârn
cu gândul frescă în biserica
unde mă rog să nu clipești,
granița-i clipirea
dintre totul și nimic,
dintre noi și neant,
soare și ploi,
a fi și a nu fi,
doi.
Privește-mă doar,
dincolo de ochiul lumii,
vei înțelege neînțelesul
vei simți atingerea pământului dintâi
ghemuite toate în venele mele
căptușite cu povești de iubire roze
Ne vom întâlni o secundă
într-o lume,
nu știu care
căci lumile trec ca tramvaiele prin mintea mea,
apoi...
suntem alții
cu timpul între noi
ca iarba năpădită de buruiană.
vezi mai multe poezii de: gabrielaa
Detalii poezie:
Distribuie pe: