După o lungă şi geroasă iarnă
O rază blândă îmi mângâie inima,
O apariţie... de pe alte meleaguri...lira mea sună
Din nou pentru o nouă iubire sublimă.
Ai adus cu tine căldura ţărmului italian,
În părul tău stau ascunse toate stelele mării,
Ochii tăi sunt lumina lunii, un vânt sicilian
M-a ameţit, mi-a sporit plăcerea, dorul iubirii...
Ce minune, ce graţie, glasul tău mângâie
Porumbeii din piaţa Sfântul Marcu, mâinile tale
Ating sublim norii falnicii Florenţe, buzele tale
Sărută toată istoria iubirii italiene, ah femeie.
Un vechi cântec, mort demult, a înviat
Prin graţia ta, mersul tău zdrobeşte
Toată ura şi pasiunea Italiei, ai sperat
Tu oare, că aici undeva un biet poet te iubeşte?
În tine stă ascuns lacătul inimii mele
Smulge-l dar nu distruge inima ce bate
Precum Adriatica în coasta Italiei, păsările
Vin în stol, zboară, zboară către calea de lapte.
Acolo sus ele vestesc pasiunea mea
Pentru o primăvară iniţiatică, pentru o bucurie
Ce numai Dante a avut-o în Paradis, iar marea
Falnic urlă: Nu fi nepăsătoare, femeie!
Din volumul Pietre si Inimi de Alexandru Cristian, publicat in anul 2015.
vezi mai multe poezii de: Alexandru Cristian
Detalii poezie:
Distribuie pe: