Preludiu autumnal

Autor:Felix


Adăugat de: Felix

joi, 30 august 2018

A mai trecut un anotimp prin noi,
Cutreierând prin nevăzute breşe,
Şi dacă ieri ne-mbujorau cireşe,
Ne şiroiesc acum în suflet ploi.

Ne-au triluit amiezi cu ciocârlii
Pe săgetări de rândunici măiestre,
Şi-acum ne dor albastrele ferestre
Prin care fug cocorii cenuşii.

Şi calendarul fâlfâie zbârlit
În aşteptarea argintatei brume,
Şi-n întomnarea coborând pe lume
Mă simt aşa, deodată, stingherit.

Însă mă scutur de acest tablou
Ce mă îndeamnă la melancolie,
Şi-mi zic, vibrând, că toamna-i bogăţie,
Cu-nţelepciune bonus, sau...cadou.

Şi,-nseninat în universul meu,
Îngenunchez pe frunze, strigând: Doamne,
Dă-mi bucuria iminentei toamne
Ca dar divin, căci Tu eşti Dumnezeu!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 29 august 2018


vezi mai multe poezii de: Felix


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Tablourile create sunt minunate! Mi-a plăcut mult poezia! Felicitări!
Ina M.
duminică, 02 septembrie 2018



O poezie frumoasă a unui Poet matur. Mulțumesc!
bragagiu
duminică, 02 septembrie 2018