Prea mult

Autor:Adina Speranta


Adăugat de: Adina Speranta

vineri, 12 iunie 2020

Prea multe felinare, prea mulți din cer se-adapă
sau ghiocei tomnatici la tâmple înfloresc,
parfumuri expirate, fără miros, doar apă,
un sufocant colocviu cu tema "te iubesc".

Prea multă întristare, prea multă veselie,
cuvinte scămoșate în fraze fără sens,
metafora e nudă și țopăie zurlie
pe-un fir de ață ruptă - pretențiosul vers.

Prea multe platitudini, prea multă lună plină,
zăbranic punem vieții privind numai la cer,
ne închinăm haotic, mai sugem o măslină
și scotocim apatici deșeul furajer.

Prea multe axiome, prea multe flori sub soare,
clișee repetate în mod ostentativ,
această plafonare impune o schimbare:
să smulgem poezia din mediul maladiv.

Adina V.

20.03.2018


vezi mai multe poezii de: Adina Speranta


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

O poezie cu mesaj frumos,adevarat si mobilizator.
Sa luam aminte!
SAlecsandru
miercuri, 17 iunie 2020



Excelent mesajul poeziei!

Ai văzut că s-a întors și Andrei ?
Reîntâlnirea cu voi este pentru mine Oda bucuriei !!
mirimirela
duminică, 14 iunie 2020