Poveste de mai

Autor:Mihai Manolescu


Adăugat de: Mihai_Manolescu

duminică, 22 martie 2015

Poveste de mai

În luna mai a început
Şi-n luna mai o să sfârşească,
Cu un surâs şi un sărut
Povestea ta, a mea, a noastră.

La început a fost mister
Şi setea de a ne cunoaşte,
Dar sentimentul efemer
S-a stins uşor, cam după Paşte,
Iar locul şoaptelor fierbinţi
Şi-a strângerii de după şolduri,
Le-au luat acuma nişte sfinţi,
Lipsiţi de dor şi de imbolduri.

Veneam acasă şi zâmbeam,
Chiar ziua de fusese neagră,
Pentru că amândoi ştiam
Că va urma o seară caldă.

Cu timpul însă mai comună
A devenit, pe zi, prezenţa
Şi chiar ţinîndu-ne de mână
Se observa, în fapt, absenţa.

Suntem de vină că o stea
S-a stins şi n-am făcut nimic.
Poate că totuşi merita
Să încercăm. Măcar un pic.

În luna mai a început
Şi-n luna mai o să sfârşească,
Cu un surâs şi un sărut
Povestea ta, a mea, a noastră…


vezi mai multe poezii de: Mihai_Manolescu


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc pentru mesajele voastre. Pentru toate mesajele, inclusiv pentru cel primit din partea Criticului Blind. Este intr-adevar foarte important sa ne facem timp si sa citim ce scriem toti, iar atunci cand simtim nevoia sa adresam un gand bun, sau sa scriem o impresie, sa o facem deschis. Ne reauzim curand.
Mihai_Manolescu (autor)
luni, 23 martie 2015



Imi place . Postezi rar , insa scrii bine, Te mai asteptam cu alte postari. :)
Adina Speranta
luni, 23 martie 2015



mi-a placut,Mirela
mirela
luni, 23 martie 2015



Vad un mesaj frumos, dar deocamdata: NU!
CRITICUL BLIND
luni, 23 martie 2015



Foarte frumoasă.Va felict.
ALapis
duminică, 22 martie 2015