În ţara asta nu se mai scrie poezie? Chiar
şi poetul Ion Mureşan, poetul forever, cum spune Cis,
n-a scris niciodată o poezie,
toţi scriu un soi de texte
în care sexul, alcoolul, drogul fac casă bună din care este izgonită poezia,
care nu se mai aşează pe hîrtie, ci direct în pixeli,
şi devine &, versul e ca aici în acest poem supărat un şarpe lung
prin care curge veninul printre silabe,
roua nu mai este sudoarea privighetorilor ce-au ostenit toată noaptea cîntînd,
ochii lui Homer sunt ca două becuri arse pe doi stîlpi
într-un oraş părăsit,
unde puritatea nu rodeşte, chiar dacă
fecioarele nasc copii,
legea sfîntă a maculării plăteşte tribut morţii,
judecata de apoi nu mai e o ameninţare, ci un scenariu de film horror,
cel ce-a descoperit poezia nu mai are inimă,
în timp ce inima e un trop fugărit din vers
pe motivul că e desuet,
un grup de minimalişti se autointitulează maximalişti,
autenticiştii sar coarda peste un şotron imaginar,
mizerabiliştii fac şi ei curat prin debarale
şi descoperă pentru prima dată mirosul mucegaiului chiar sub braţele lor,
himerismul e reinventat ca autentic într-un sanatoriu,
fracturismul este abandonat din faşă
iar pamperşii lui sunt aruncaţi într-un tomberon devenit
vizuină pentru urşi,
legea morală e sus,
Dumnezeu nu mai e nicăieri,
iubita şi-a vîndut clavirul,
încălzirea globală a venit în oraş – chiar pentru asta am venit să-ţi spun –
sînii tăi de silicon sunt expuşi într-o vitrină,
berea e acră,
votca, la ruşi,
vinul pleacă pe alte gîtiţe însetate,
poeţii au laptop-uri, tablete,
talent, numai unii,
din ce în ce mai puţini,
hîrtia curge prin imprimante şi se adună în dosarele care-l vor
ridica din mormînt pe Kafka
pentru a fi judecat în libertate şi condamnat la moarte cu suspendare,
în ţara asta poeţii nu mai iubesc poezia,
se linşează între ei,
fac ziduri din oase de cititori morţi pe care se văd scrise
sute, mii, zeci de mii de poezii
de pe vremea cînd ţara asta era chiar ţara poeziei,
poetului i se înscenau vini din care se ivea moartea,
mireasă căreia i se cînta
atît de fragedă te-asemăn cu floarea albă de cireş
sau
bucheţel de trandafiri eşti tu iubita mea bucheţel parfumat de trandafiri,
iar în parc fanfara cînta,
acum sunt ostenit şi stau lung şi întins
în patul meu
tînăr şi adormit
ca într-o telenovelă care nu se mai termină.
Distribuie: