Poem asiatic

joi, 09 iulie 2015

Lui Nicu Constantinescu

Când vin nuanțe violete
În flacăra portocalie
Ca rotungimi de minarete
Se-ndoaie ziua spre chindie.

Parcă-aș vedea un asiatic
Oraș cu-apusul ca smaraldul
Că eu ghicesc nesistematic
De-i Buhara ori Samarkandul.

Cupole-albastre de moschee
Curg spre-orizontul înserării,
Fecioara Lună pe alee
De cer aduce stele verii.

Împrăștiind cu mâna stângă
Grăunțele strălucitoare
Îmi face inima să plângă
De minunata-nsămânțare.

Că uit de tot uitând de toate,
Ochii în piept mi se-mpreună
M-aș face musulman eu, poate,
Doar să mă-nchin la semilună.

Iar ulmii, paltinii și brazii
Parcă sunt stâlpi ce țin o urbe
Legendele bătrânei Azii
Când spun cu liniile curbe.

În lumea strict dreptunghiulară
Plină de colțuri și unghere
Cu rotungirile de seară
Vine o lume de mistere.

Însă rămân român eu totuși
Și mă prefac că nu pot crede
În ape înstelate-n lotuși
Și-n pagode din piatră verde.

Dar sufletul așa mă-ndeamnă
Spre secole-n uitări pierdute
De parcă gâștele în toamnă
Fug înspre sud pe întrecute.

Și zângănesc meridiane
Împleticindu-se ca ițe,
Iar vremea curge prin găvane
De beznă-n zbor de albilițe.

Se-ncurcă arabescuri scrise
Cu un abac de rațiune...
Eh, vise, vise, vise vise
Vă mulțumesc pentru minune!
Victor Bragagiu

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: