În tăcerea dintre două ecouri,
teoria haosului își rescrie gândurile.
Nu produce furtuni.
Doar mută un fir de sens
dintr-un colț al absenței în altul.
În spatele retinei veghează un ghețar.
Nu-l vede nimeni.
Doar lumina, când trece prin mine,
iese tremurând de frig.
Iar secundele netrăite se adună acolo,
strat peste strat,
formând continentul transparent
al lucrurilor ce-ar fi putut să fie.
Printre ele rătăcesc anotimpuri incomplete:
o toamnă fără amintirea primăverii,
o iarnă din care albul s-a retras în tăcere,
lăsând frigul să vorbească singur.
Uneori îl aud trosnind.
Atunci, străinul din respirația mea
își schimbă locul —
locuiește între inspirație și uitare,
lăsându-mi pe limbă gustul unor vieți neterminate.
Fiecare alegere abandonată merge mai departe cu mine,
invizibilă, ca o clipă pierdută de veacul ei.
Și astfel devin pluralul singularului:
o mulțime de întrebări rătăcite,
o fracție de haos care visează, noapte de noapte,
să devină ordine.
Iar dimineața,
nu mai știu cui îi aparțin
nici visul, nici noaptea.
Ceara se formează tot timpul în urechi. Rolul său este de a proteja canalul auditiv. Însă dacă prea multă ceară se acumulează şi se întăreşte, aceasta va forma un dop în urechea ta.
Citate şi Maxime:
Dacă viaţa este o iluzie ce anume poate fi adevărul ei? Sorin Cerin
vezi mai multe poezii de: Tipsie1975
Detalii poezie:
Distribuie pe: