Plăsmuire de basm

Autor:bragagiu


Adăugat de: bragagiu

luni, 18 ianuarie 2016

Din fulguirea lină
În ochii mei răsare
Când o frumoasă zână,
Când zbaterea de aripi.

Dar numai o secundă
Trăiesc așa imagini
Și vine-o nouă undă
Cu proaspetele-i pagini.

Aș vrea ca o poveste
Să o pornesc a scrie
Căci fiecare este
Izvor de poezie.

Dar vin iar alte, alte
Și nu am cum le-ncepe
Fiindcă-s prea înalte
Sau nu le pot pricepe.

Străbat prin fulguire
Parade de fantasme -
Cu vise și gândire
Petrec basme în basme.

Și parcă nu-mi rămâne
Nimic nici pe alături
Cu ce vor să mă-ngâne
Căderile de-omături?

Când stau - ființă mută
De iarnă încântată,
Voroavă începută:
A fost ca niciodată...
Victor Bragagiu


vezi mai multe poezii de: bragagiu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Frumuseţe
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Frumos.. Fii binecuvântat frate, Victor !
M Horlaci
marți, 19 ianuarie 2016



O scriere frumoasă,mie plăcîndu-mi mai ales finalul ei
adina.e
marți, 19 ianuarie 2016



Frumos, ca o poveste. ..
mirimirela
luni, 18 ianuarie 2016



Frumos! Am citit cu plăcere!
Nelu Preda
luni, 18 ianuarie 2016



Mi-a placut foarte mult versul si sensul poemului tau.
matilda
luni, 18 ianuarie 2016