Pe frunze de tei se scurg lacrimi reci
Și nori plumburii în gânduri întreci,
Tristețea scâncește în cerul smerit...
E vreme de ploaie și chiar de iubit!
În ritmul prea fin de ropot de ploaie,
Frunze de tei sub lacrimi se-ndoaie
Și lasă să cadă tristețea în iarbă
Când vara își caută-n verde de treabă.
Răcoarea din cerul cu bolta - cenușă
Deschide spre toamnă o tainică ușă,
Curentul aduce trecutele frunze
Și tremură triste a verii dulci buze.
În ploaia ce spală frunză cu frunză
Mă ud cu tristețe și devin ursuză,
Încarc teiul sfânt cu melancolie
Privind către cer și Sfântu Ilie.
vezi mai multe poezii de: Ina M.
Detalii poezie:
Distribuie pe: