Plămada unui popor

luni, 25 septembrie 2017

Prin a paşilor gândire îmi ridic a vorbei spadă
într-un gest pe care unii l-ar vedea sinucigaș
de voi îndrăzni să apăr a poporului plămadă
criticată azi de unii că ar fi doar un rântaş.

Şi de cine să o apăr, ce brutari ai societății,
trag de ea din orice parte, ca o haită de atac,
s-o desprindă în regate şi în numele dreptății
să o pună la vânzare pentru propriul lor pitac?

Nu cumva avem în sânge, ca o neştiută boală,
a obedienței faimă către tot ce e străin
şi uităm de idealuri, de istoria din școala
pentr-un ban ce straluceşte într-un cont plin de venin?

Nu cumva suntem brutarii ce au încălzit cuptorul
cu o delăsare cruntă ce va arde-n viitor
a poporului plămadă ce nu cere ajutorul
şi aşteapt-a sa " prăjire " cu un vis aromitor?

Tu, popor al simplității, de ce nu priveşti în tine
să îți cauți energia scormonind al tău infern?
Vei găsi ingredientul ce-i intact şi-ți aparține
de când te-au fixat romanii pe columna spre etern.

Du-te la columna care se ridică către Soare
şi a dacilor voință o vei prinde cu-al tău gând
Ei au câștigat cu moartea o eroică prinsoare
de-a trăi Eternul sacru, chiar de au murit luptând.

Prinde cu a ta privire legiunile agile
să observi cum viața însăși spre Etern s-a azvârlit,
Din împreunarea sacră te-ai născut, dulce copile,
DACIA ți-a fost covata în care te-ai plămădit.

Auzi clopotul cum sună la a Putnei sărbătoare?
Către Ştefan te îndreaptă, chiar dacă l-ai lepădat,
şi îl roagă să-ți repună forța lui nemuritoare
de-a fi grănicerul vieții şi-al religiei soldat.

Vezi că pe sub plopi răsună dragostea chinuitoare
şi se plimbă Eminescu, nedorit de cei actuali.
Roagă-l să îți dea speranța şi-a lui forță creatoare
de a doborî prin slovă crude hoarde de muscali.

Auzi piatra cum răsună şi cum aerul tresaltă
când coloana nesfârșită se ridica spre eter?
E Brâncuşi ce poartă-n suflet o nemuritoare daltă
Roagă-l să-ți dea Nesfârșitul ca să-ți fie acroter.

Mai auzi în prag de seară un crâmpei de poezie,
cum arcușul se tot plimbă pe vioara unei vieți?
E Enescu ce în tolbă îți presară-o rapsodie
învelind cu-a ei splendoare ascuțișul din săgeți.

Du-te la Oituz şi-ascultă a pământului durere
blestemat de cruda soartă să devină-n veci găzdaş
celor ce-au murit în luptă şi-au învins cu-a lor cădere...
Reînvață de la dânșii conduită de ostaș!

Astea toate laolaltă, tu, le prinde în simțire
ca un bulgăre ce arde dat de soartă drept prinos
Al lor " tot " e-ingredientul care îți va fi da de ştie
că plămada ți-e curată şi că vei dospi frumos.

Iară voi, străini de soartă şi de românească faclă,
Voi ce urmăriți să " ardeți " " cozonacul " în cuptor,
Nu uitați că sunteți singuri şi că mica voastră clacă
nu va domina sau stinge tot ce-nseamnă ăst ' popor!

Noi suntem poporul care pe strămoși îi-avem în sânge
chiar de ne-am uitat trecutul, făr-a şti că ne predăm...
Vă transmitem cu ardoare că nu veți putea restrânge
Românească noastră vrere : pe români să-i apărăm!

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: