Câteodată mă simt atât de pierdut,
Atât de singur pe lume...
Durerea îmi apasă existența,
Dorindu-mi să dispar,
Să mă fac bucăți -
Cenușă!
Vântul să adie,
Să devin particule de praf,
Uitate de lume.
Nimeni nu mă poate înțelege
Sau măcar să încerce
Să mă asculte măcar odată!
Poate povestea mea îi va interesa
Sau mai rău,
Îi va întrista.
Îmi pare rău, dar...
Nu mă poți ajuta.
Ceea ce este trist -
Patetic!
Însă, trebuie să existe cineva pe acest pământ
Bătut de soartă,
Lovit de suferință -
Acela sunt eu:
Cel pierdut!
...
Tu, norocule,
Dacă îți vei aduce vreodată aminte de mine,
Să știi că m-am stins.
vezi mai multe poezii de: raghinaraluca
Detalii poezie:
Distribuie pe: