Două capricii - Petre Stoica

Vântul
obligă pomii să mă salute:
îi apleacă respectuos, le ridică
pălăria de frunze.
Îmi resfiră pe umeri polen-
și iată-mă deodată
comandant al câmpiei!
Îmi pune pinteni de paie,
galoane de ghindă,
coboară cu brațele deschise,
mă poartă lin
în nevăzutul său zeppelin.
Vântul, prietenul bun.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Petre Stoica



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.