Peisaj final - Nichita Stănescu

Noroi care nu murdărește,
noroi suav, noroi lăsat de cuvinte în aer,
noroi îmbrăcând primul
pas dezlipit de pământ, de podul de aer.

Noroi pân'la ferestre, pân'la broaștele ușilor,
vărsându-se-n odaie, în chei subțiri, chei ce
deschid poarta mare a tăcerii,
aflată în fiecare oră de vid.

Noroi al secundelor neimportante,
al tăcerilor dușmănoase
ce-nconjoară morții bătrâni,
morții care-au murit fericiți.

Noroi mișcător, de animale suave înjugate la un plug de os,
livid, arându-ne carnea pe
dinlăuntru, și-nsămânțând-o cu craniile
flămânde ale morților de dinaintea nașterii noastre,
crescând necontenit.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.