Pe pustă - Aron Cotruș

Plâng vânturile
Mânjii se joacă și nechează
Și pusta-ntreagă plânge în dulcea după-amiază,
Iar iepele robuste
Pasc leneșe-n răcoarea nemărginitei puste,
Trec leneșe în soare, cu pași mărunți, superbi
Și din belșugul verde al fragedelor ierbi,
Brusc capetele mândre și le ridică-arare,
Ca niște voluptoase femei de viță mare.
Prin pulberea solară, ca sub vrăjite pânze,
Neastâmpărate-aleargă strălucitoare mânze
Sălbatice, aprinse, capricioase mânze,
Le-mbată zarea albă și vântu-ațâțător,
Zefiri răsfață coama pe găturile lor,
Le umplu de fior
Și ele-aleargă-aleargă
Și se opresc apoi,
Pentru a porni din nou, cu pași tot mai vioi,
În carnea-nfloritoare porniri nebune ard

Și ca fardate straniu c-un nestatornic fard,
Lucesc în ceasul ăstor însângerări solare
Pe pusta necuprinsă, cu iarbă grasă,-naltă,
Aleargă furtunatic,
Aleargă mânze una mai mândră ca cealaltă,
Se-ntorc și pleacă iarăși în salturi tot mai vii
Parc-au scăpat din stranii, nomade herghelii

Din când în când în față-mi s-opresc
Și — majestoase.
Dulci mă privesc, asemeni femeilor frumoase
Și-uimit rămân, cuprins de-o-nfiorare veche,
Ca-n fața unor vii statui fără păreche
August anină-n coame multicolore jerbe,
Iar vântu-ațâță pofte în mânzele superbe.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Aron Cotruș