„Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.” Octavian Paler
- La asfinţit s-aprinzi o lumânare
La geamu-n care luna se răsfaţă
Şi dacă arde până dimineaţă
Voi şti c-absenţa mea încă te doare
Şi nu mă uiţi oricât de mult ar trece
Din primăvară până-n primăvară,
C-abandonând aripile de ceară
Iubirea noastră n-o să se înece.
În seara asta, când nu-ţi bat la poartă,
Dar am să-ţi las magnolii la fereastră,
Preschimbă-te într-o secundă-albastră,
Minunea mea, şi vino, fără hartă!
- În fiecare noapte sunt captivă
Într-un poem brodat cu flori de gânduri.
Încerc să-ţi scriu, măcar câteva rânduri,
Să-ţi spun că o balanţă emotivă
Îmi cântăreşte sufletul pe-un taler...
Lipseşte mult din el, o jumătate,
Şi-acolo, pe băncuţă, la cetate,
Te-aştept de mult. Îţi aminteşti că Paler
Spunea că timpul care ne separă
E-un calcul eronat şi provizoriu?
Absenţa ta e-un mod contradictoriu
De-a căuta pierduta primăvară.
vezi mai multe poezii de: nutzu
Detalii poezie:
Distribuie pe: