Mi-ai dat un trup și mie, înalt și zvelt, de floare.
Ca fragile de fraged, ușor și plăpând,
Dar ridicat spre ceruri și-mpiedicat să zboare
Se leagănă-n călcâie, voind și încercând.
Fusese parcă gândul, desprins, ieșind din humă
Să-i faci un drum spre stele, în care-i oglindit.
Căci nu-nțeleg făptura, un joc a fi din glumă,
Când talpa de țărână și lui i-ai dezlipit.
M-ai fi uitat mai bine legat de-o rădăcină,
Să mă prăvale timpul, trunchi putred, peste ea.
Și candela pribeagă-a scânteii de lumină
Să nu mi-o duc purtată de vânt din stea în stea.
Mă zgârie și spinul și cremenea și fierul,
Și rabd în veac ispita vicleanului meu vis.
La ce mai folosește făpturii giuvaerul
Ce scăpără-n cutia în care l-ai închis?
Distribuie: