Odiseea aripilor

marți, 27 iulie 2021

Odiseea aripilor

Am pornit în odisee cu alaiul meu de muze,
Să cutreier mări albastre sub un cer nemărginit,
N-am sextant și nici busolă și nici stele călăuze,
S-a lăsat o noapte oarbă și-o tăcere de granit.

Unde te-ai ascuns, luceafăr, în ce crov îți dormi credința?
În fiordul cărei Circe te-ai refugiat de soartă?
Ah, ce mână vântul ăsta tulburându-ne ființa,
Spre tărâmul fără nume, nevăzut pe nici o hartă.

Odisee fără pace, nesfârșit război de ape,
Valuri însetând de mare, umbre săturând stihii,
Penelopa nu-i niciunde, tihna nu o mai încape,
Doar iluzii și fantome strecurate printre vii.

Noaptea-i pare mai adâncă, inima... nu-i e acasă,
Țese lacrimile-n pânză ca s-alunge pețitorii,
Noi zburăm, tăiem văzduhul, contopiți cu arca noastră,
Ca o pasăre ce-adună, între aripi, largul zării.

O sirenă minunată cântă strașnic din aripă,
Și la orfica-i chemare, candele se-aprind pe cer,
Însăși ea, regina nopții, s-ar lăsa ademenită,
Divorțand de veșnicie pentr-un strop de efemer.

Ce miraj, în fața noastră, un cortegiu de bacante
Lunecă printre talazuri pe spinările furtunii,
Crestele de valuri sure năpustite pe turnante
Se ascund în faldul mării pe sub cerga albă a lunii.

La timonă mână vântul după roza lui sihastră,
Două carturi mai la stânga, un amarnic colț de stâncă
Stă ascuns să fie mreajă pentru marea cea albastră,
Tulburandu-i singurarea și tăcerea ei adâncă.

Între Scila și Caribda nu e loc de muze bete,
Vântul arcuit în valuri parc-ar vrea să-nghită arca,
Noi țâșnim din marea beznă printre mii de siluete,
Doar un țel ne mână-n luptă, dorul nostru de Ithaca.

Odisee drum de ape, vieții i se cere veacul,
Tâmplele se rup din lanțuri scuturându-se de noapte,
Luna și-a ieșit din gânduri căutând pesemne leacul,
Să împingă moartea asta cu o viață mai departe.

@BFB

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.