Odă unei o urne greceşti [Ode on a Grecian Urn] - John Keats

Traducere de Octavian Cocoş

Mireasă a tăcerii, pură eşti;
Copil de timpul leneş adoptat,
Zeiţă-n codru, nu poţi şti poveşti
Mai dulci decât e versul meu curat;
Ce mit este legat de forma ta
De zeu sau muritor, necontenit,
În valea Tembi sau Arcadia?
Zei, oameni, cine-s ei? Ce nu-i dorit?
Ce căutări? Ce trudă de-a scăpa?
Ce fluiere vor a extazia?

Ce-auzi e cântec dulce, dar e drept
Mai dulce-i ce n-auzi; deci, hai, cântaţi
Voi fluiere, nu la urechi, ci-n piept,
Şi melodii tăcute revărsaţi;
Tânăr frumos, prin crâng nu poţi lăsa
Refrenul tău, dar pomi goi nu vor fi;
Amant viteaz, şi nu poţi să săruţi
Ce îţi doreşti, dar nu te întrista
Ea n-o să piară, chiar de nu exulţi,
Va fi frumoasă, tu o vei iubi!

Ferice ramuri! frunza negreşit
N-o pierd, căci Primăvară le va fi;
Ferice cântăreţ, neobosit,
Din fluier scoţi etern noi armonii;
Amor prosper şi fericit nespus!
Tot timpul cald şi niciodată frust,
Tânăr mereu, pulsând în orice loc;
De orice patimi omeneşti mai sus,
Ce-n inimi toarnă jale şi dezgust,
Buze uscând, punând pe frunte foc.

Dar cine-s cei ce jertfa o doresc?
O, preot de mister, pe ce altar
Duci tu juncane ce spre cer mugesc,
La gât cu flori pe drumul mortuar?
Ce orăşel pe ţărm, pe râuri reci,
Sau sus pe munte oare ce castel
De oamenii pioşi e părăsit?
Şi, orăşel, să ştii, străzile-n veci
Tăcute-ţi sunt; şi niciun sufleţel
Nu va afla de ce eşti pustiit.

Atică formă-n care se-mpletesc
Bărbaţi, femei, în marmură sculptaţi,
Cu ramuri şi cu ierburi ce foşnesc!
Tu, în tăcere, gândul ni-l abaţi
Ca veşnicia: rece, pastoral!
Când tinerii de astăzi vor pieri
Tu martoră vei fi la alt oftat
Şi pentru alţi prieteni vei rosti,
„Frumosul şi-adevărul n-au egal,
Şi asta-i tot ce-aveţi de învăţat”.

Adăugat de: Octavian

vezi mai multe poezii de: John Keats