Ascultă, O, zeiţă, tăcutul ritm păstrat
Prin dulce osteneală şi amintiri străvechi,
Şi iartă-mă când spun c-ar trebui cântat
Misterul tău cel mare la tine în urechi;
Oare-am visat eu astăzi sau sigur am văzut
Cum Psyche, înaripată, zbura cu ochi aprins?
Absent, printr-o pădure, eu hoinăream tăcut
Când, am simţit deodată c-o să leşin surprins,
Văzând două frumoase făpturi că s-au culcat
Pe iarbă sub frunzişul acela şoptitor,
Cu flori tremurătoare, unde-un pârâu umflat
Curgea ferit de ochii tuturor.
Acolo, în tăcere, pe flori ca-n paradis,
Şi argintii, şi-albastre, cu un miros uşor
Stăteau întinşi în tihnă pe iarba verde-nchis,
Şi se strângeau în braţe cu aripile lor;
Niciun sărut, şi totuşi adio nu-şi spuneau,
O picoteală dulce părea a-i despărţi,
Dar parcă noi săruturi în taină pregăteau,
Căci dragostea curată în zori îi va-nsoţi:
Pe-acel băiat cu aripi eu l-am recunoscut;
Dar tu de lângă dânsul? Hulub păreai a fi,
Şi-atunci că tu eşti Psyche am ştiut.
O, ultimă născută, tu eşti mai abitir
Decât toţi zeii care pe-Olimp au locuit!
Mai mândră decât Phoebe cu stele de safir,
Sau decât cel Luceafăr ce arde-n cer mocnit;
Eşti mult mai arătoasă, deşi tu templu n-ai,
Şi nici altar pe care să pună lumea flori;
Nici cor n-ai de fecioare, care cu-al lor alai
Să-ţi cânte de cu seară până târziu în zori;
N-ai glas, lăută, fluier, şi nici tămâie care
S-afume din căţuia cea de argint curat
Nu ai altar, oracol cu minte visătoare,
Şi nici profet cu duhul inspirat.
O, tu, lumină mare! Acum e prea târziu,
Târziu e pentru lira pe care o evoc,
Şi pentru jurăminte prin codrul cel pustiu,
Şi pentru tot ce-i sacru, cer, apă, aer, foc:
Dar şi-n trecutul care acum e îndepărtat
Văd cât eşti de pioasă şi cum pluteşti uşor
Acolo unde-s zeii, pe-Olimpul sfidător,
Şi cânt de bucurie, şi simt că-s avântat.
Aş vrea să fiu eu corul, căci vreau cu tine-a sta
În fiecare noapte până târziu în zori;
Să fiu şi glas, şi fluier, şi-acea tămâie-a ta,
Ce din a ei căţuie emană dulci vapori;
Să-ţi fiu altar, oracol ce soarta o ghicea,
Sau un profet din cei clarvăzători.
Voi fi un preot care îţi voi clădi altar
Adânc la mine-n minte, în loc netulburat,
Acolo unde gânduri cu gustul dulce-amar
Foşni-vor precum pinul de vânturi scuturat;
Şi-n jur până departe copaci umbroşi, în şir,
Se vor urca pe munţii cu creste de granit;
Şi-acolo, râuri, păsări, albine, şi zefir,
Vor adormi Driade pe muşchiul umezit;
Şi-n mijlocul acestei tăceri de nedescris
În sanctuar voi pune, aşa cum am promis
Ghirlande împletitie din mintea ce-a trudit,
Cu clopoţei, cu muguri, cu stele cum vreau eu,
Cu tot ce Fantezia vreodată a urzit,
Căci florile ei mândre nu sunt la fel mereu;
Şi-acolo vei rămâne cu tot ce-ţi este drag,
Cu tot ce mintea-n taină cu grijă va păstra,
C-o torţă şi-o fereastră deschisă-n noapte larg,
Prin care ea, Iubirea, va intra!
Distribuie: