O seară cu Eminescu

joi, 16 iunie 2016

În seara caldă pătrunde prin fereastră
Parfum de flori de tei venit din curtea noastră;
Somnoroase păsărele se strâng pe crengi,
Se-aud pe drum vreo două sau trei tălăngi.

În mireasma florilor sfinte de tei,
Închid ochii smeriţi iară strămoşii mei
Rând pe rând, în inimă şi gânduri,
Picură cuvinte puse-n rând şi-n rânduri.

Un luceafăr mare, de sus de pe boltă,
La geam în sclipiri, uşor se dezvoltă
Căci o floare-albastră e în amintire,
Inima vibrează cu dor şi iubire.

Codrul des e plin de rândunele
Ce se duc la baltă, iute să se spele.
Stelele-n cer stau să nu coboare,
Catargele să nu scufunde în mare.

Făt-frumos din teiul nalt şi vechi
Blancăi îi şopteşte tandru la urechi
“Nu ştiu ce”... şi pleacă iute amândoi,
Fuga lor în noapte-i urmă de strigoi.

Plăsmuită-n codru, dorinţa din izvor
Pluteşte în luntre, nuferii-n covor
Pe lacul albastru-n apele unduioase
Crăiesei îi dau sărutări sfioase.

Sara pe deal salcâmii ning cu floare,
Norii se scaldă în ape la izvoare…
Şi-i calea-atât de lungă pân la steaua ta,
Poet plin de iubire, în umbra ta aş sta!

Ochii acum privesc la teiul înflorit...
Pe Eminescu-n versuri l-am moştenit!
Comoara poeziei în suflet o păstrez,
Celor ce vin, cu drag, să le-o înmânez!

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: