O scăfârlie uriașă - Vasile Alecsandri

Nălțimea efemeră la care ai ajuns
Te face a te crede cu mir pe frunte uns,
Și-nțepenindu-ți gâtul, umflându-te în pene
Și ridicând spre tâmple perechea-ți de sprâncene,
Privești la omenire cu ochi fără scântei
Ca la un cârd nemernic de proști și de pigmei.
Tu zici cu îngâmfare : "Puterile divine
Creat-au lumea-ntreagă în șapte zile pline,
Dar au avut nevoie de mii și mii de ani
Să umple scăfârlia-mi cu creieri năzdrăvani.
Un ocean de planuri imens reformatoare
Se zbate-n zgomot mare sub fruntea-mi gânditoare
Ș-adeseori frățește eu zic lui Dumnezeu:
"Când îi rencepe lumea, s-o dregi pe planul meu,
Și astfel, numai astfel se va vedea cât bine
Poți face omenirii, unindu-te cu mine..."
Zic, însă nu m-ascultă, și totul merge rău...
O singură speranță rămâne lumii : Eu!"

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.