O pauză-n destin

Autor:Rolea Nicolae


Adăugat de: ROLEA NICOLAE

sâmbătă, 03 septembrie 2016

În mine ca-ntr-o gară dorinţele se-mbină,
Ca o răchită, toamna, eu mă trezesc plângând.
Din suflet se despică fântâna de lumină
Şi-nfrigurată cade pe iarba unui gând.

Cocorii depărtării se-aud din miazănoapte
Cum ţipă enigmatic prin aerul pustiu.
S-a confiat lumina din versurile coapte
Şi-apare corbul vremii cu ciocul sidefiu.

S-au depărtat de mine şi stelele şi cerul
Şi-apar în poieniţă covoarele de stânci.
Ei şi? Nu-mi pasă de se coboară gerul
Pe trupul meu ca lutul cu brazdele adânci.

O lebădă pe ape ce mă iubeşte întruna,
De dorul meu pătrunsă, a lăcrimat duios.
Prin petice de nouri, sfios, pășește luna
Lăsându-şi peste dealuri argintul răcoros.

Au năpădit şopârle prin ierburile vieţii
Şi tot mai larg pustiul se-ntinde pe pământ,
M-am furişat în mine şi m-au uitat poeţii
Şi lira mea albastră s-a scuturat sub vânt.

Dar, undeva-n sertare, tăcerile respiră,
Sau poate că prin vişin poemele roiesc.
O, preafrumoasă doină, prin mugurii din liră
Anunţă liliacul că n-am să-l părăsesc!

Aşa că nu fi tristă, tu, lebădă-a iubirii
Doar astăzi e la mine o pauză-n destin,
Cu aripi largi de versuri spre cerul fericirii
Te-nalță graţioasă din bălţile de chin
Că-n vara poeziei prin flori am să revin.

23.07.2016


vezi mai multe poezii de: ROLEA NICOLAE


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: LIII.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc Dana. Mă bucur de cuvintele frumoase spuse de tine. Respect.
ROLEA NICOLAE (autor)
joi, 15 septembrie 2016



...inmiresmata...minunata...o poezie deosebita..care m-a lasat fara grai!
nu am cuvinte..
frumos,Rolea..frumos..
fii binecuvantat,poetul meu de suflet!
cu drag si pretuire,
danab
marţi, 13 septembrie 2016



Va multumesc pentru popas. Cu mult drag.
ROLEA NICOLAE (autor)
marţi, 06 septembrie 2016



De-abia astept sa mai vin la tine, scrii foarte frumos.
ioana
luni, 05 septembrie 2016



Îmi place acest stil minunat .
balan
luni, 05 septembrie 2016



Ce revenire, Rolea, ce dor mi a fost de versul tău !
Cu prețuire,
mirimirela
duminică, 04 septembrie 2016



Multumesc pentru popas. Respect.
ROLEA NICOLAE (autor)
duminică, 04 septembrie 2016



Superbe versuri, Nicu!
Mihai_Manolescu
duminică, 04 septembrie 2016



Versuri duioase care curg spre inima..
rebeca
duminică, 04 septembrie 2016



O revenire cum nu se putea mai frumoasa !
petrica_c
duminică, 04 septembrie 2016