O lăcustă - Tudor Arghezi

Mi-a umblat în păpădie
O goangă cu pălărie
Și cămașă stacojie.
Avea fuste și manta
Tăiate din catifea
Și pieptar cu solzi de țiplă.
Căptușit c-un fel de sticlă.

Domnișoarei cu trei rochii-i
Lăcrimau rubine ochii
Să te-ntreb pe Dumneata,
Cum veniși în iarba mea

Și de unde, Domnișoară
De cristal și scorțișoară ?

După până ce te-a scris,
Vii și tu din somn și vis.
Căci vopseli asemeni nu-s
Decât colo tocmai sus,

Unde sunt într- adevăr
Pensule de-a fir-a-par
Și zugravii de o șchioapă,
Meșteri scriitori cu apă,

Ce te-a supărat ? Țânțarul,
Păpurișul, nenufărul ?

Aș fi vrut să stea s-o prind,
A venit moca sărind
Și-a plecat sărind într-alte
Buruieni și mai înalte.
Și-aș fi vrut să stea întâi
Pe un vârf și s-o mingii.

Mi-a lăsat atâta mic :
Bumbii goi, de păpădie.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.