nuanțele simplității

Autor:Anisoara Iordache


Adăugat de: Anisoara Iordache

marți, 11 noiembrie 2025

simplitate-
floarea c-un parfum discret
de la poarta Raiului.

simplitate-
ochiul veghetor
al discernământului.

simplitate-
doza zilnică pentru a ieși
din labirint.


simplitate-
o adiere
deasupra apelor.

simplu –
calcul cu numere irationale,
care te poziționează pe orbită.

simplitate-
priviri inocente
întotdeauna binevoitoare.

simplitate-
revenind la vechiul cuib
într-un zbor ușor.

simplitate-
șoaptele zilei diluate-n
spuzeala de stele.

simplitate-
cumpăna bunului simț
condimentat cu umor.

complexitatea simplității-
spațiu vectorial
generat de voință, aspirație și putință

simplitate-
charisma omului
altruist.

simplitate-
dangătul clopotelor
în rugăciunea inimii.

simplitate-
deslușind limbajul matematic
al astrelor…

simplitate-
întoarcere la sursa
creației divine.

simplitate-
amintiri luate de vânt
aidoma frunzelor.

simplitate-
luna în descrestere;
pe cărare, numai dorul.

simplitate-
armură energetică
greu de străpuns.

simplitate-
pași mărunți
spre cunoașterea lui Dumnezeu.

simplitate-
linia directoare
a unui caracter ferm.

a fi simplu-
pe aceeași lungime de undă cu viața,
înfruntând abisul.


simplitate-
relevând în trei versuri
frumusețea universului.


vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.