Nu mai am nevoie de nimic - Gellu Dorian

Nu mai am nevoie de nimic, de absolut nimic,
numai dacă aş deschide gura să cer ceva,
s-ar ivi o mînă care ar ridica un deget ca o secure,
aş privi în jos
unde mi-aş vedea capul retazat de pe vremea cînd
stătea ţanţoş pe umeri şi cerea orice,
nu orice i se dădea,
ba dimpotrivă i se lua totul,
ca acum să nu i se restituie nimic,

nu, nu mai am nevoie de nimic,
la ce-mi trebuie să am nimicul pe care mi l-ar oferi
cu generozitate cei cărora le-aş cere
să-mi dea orice-mi trece prin capul care
chiar dacă stă pe umeri
este retezat,
pare a fi fără trup, care se plimbă liber prin capul
care se rostogoleşte sub semnătura lor întîmplătoare
ca semnele pe copacii pedepsiţi să cadă
rumeguş, cherestea, mobilier mut
prin casele prin care, deşi toţi se mîndresc cu asta,
nimeni nu vorbeşte cu tine,

am ceea ce-mi trebuie,
dacă aş avea mai mult, aş îndrăzni să mai cer şi să mi se dea,
şi aş primi,
însă dacă n-am nimic, de ce aş mai adăuga
încă nimicul pe care mi l-ar oferi
cei care cred că sunt meniţi să-mi ofere din ceea
ce nu este a lor,

ba chiar pot oferi din nimicul meu
celor care-l rîvnesc
crezînd că tocmai asta le lipseşte,
încă un trofeu pe pereţii lor
plini de capete împăiate care nu s-au plecat
pe cînd sabia lor era mai tot timpul scoasă din teacă.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Gellu Dorian