Întreabă-te - Alexandru Vlahuţă

Cum tremuri! îți scăpară ochii de ură
Ești fiară, în fratele tău când lovești, -
și nu simți ca demonul patimii oarbe
Tot ție odihna vieții ți-o fură.
Tot ție puterea și mintea ți-o soarbe,
și nu simți ca propriu-ți suflet rănești.
Nici masa, nici somnul, nimic nu-ți tihnește!
Tu cauți cu sete cuvântul hain;
Veninul din suflet te arde pe limbă,
A furiei ghiară te strânge ca-n clește,
în bestie pofta cruzimii te schimbă,
și nu bagi de samă că ura-i un chin...
Vrăjmașul Iau plânge - și-i om ca și tine -
Smerit îngenunche, te roagă să-l ierți,-
Tu-l vezi în durere, și uiți că ți-e frate,
Cu cât mai zdrobit e - îți pare mai bine:
Din cruda-i cădere tu sorbi voluptate,
Cu cât te imploră - mai aprig îl cerți !
Aruncă-te asupră-i și-l calcă-n picioare.
Cu sete înfige-i cuțitul în piept
și-nvârte-l în rană, privește-l cu fală
în ochi, și-l întreabă râzând, dacă-l doare,
și spune-i - de-l doare - că poate se-nșală,
Că n-ai vrea, cu dânsul, să fii crud - ci drept...
Silește-l să vadă cu cât ești mai tare!
și când va cunoaște că tu l-ai zdrobit,
Că el e învinsul, iar tu-nvingătorul,
Privește-l cum moare cerșindu-ți iertare, -
și, crud, pe grumazu-i ținându-ți piciorul,
întreabă-te atuncea de ești fericit!...

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Alexandru Vlahuţă