Între pereţii aceluiaşi gând

Autor:flavius


Adăugat de: flavius

duminică, 20 septembrie 2015

Noaptea în marea ei tergiversare
n-a reuşit să negocieze
migrarea lunii către altă planetă
cum ar fi vrut luceafărul.

Întunericul ei a devenit maliţios
şi s-a şters pe frunte cu câteva stele,
urmează să se crape de ziuă
şi să se retragă ruşinat.

În orele ei de somn declarat
se-ntâmplă să fim împreună
între pereţii aceluiaşi gând
şi nu ne vedem în oglindă,
În noi clipele se descompun,
trec mai repede decât dorim.

Abia dimineaţa văd în somnul ei
îngerul culcat pe pajiştea verde
care nu mă iartă şi-n vise colorate
absoarbe lumina albă sub piele.

Cuvintele mele îmbătrânesc nevorbite,
alunecă şoptite peste trupul ei
ca o boare de primăvară caldă
dintr-o singurătate uitată departe.


vezi mai multe poezii de: flavius


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Foarte, foarte frumoasă !
Mă bucur că ai revenit !
mirimirela
duminică, 20 septembrie 2015