Când s-au întors cele cinci fecioare nechibzuite
De la cumpărături, au găsit ușa mirelui închisă
și cînd au cerut să le deschizi și lor ușa la nuntă
Tu, Doamne, nu le-ai lăsat să intre și le-ai spus
că nu le cunoști, iar ele s-au întristat de moarte:
Anne Sexton s-a simțit ca un altar pângărit
Când Dumnezeu s-a evaporat din ea ca marea,
devenind hârtie abrazivă și a trebuit să scape
de propriul ei corp, ca să primească sărutul
milei Tale și să simtă în văzduh răsuflarea Ta.
Sylvia Plath, leoaica Domnului, rămase cu mirosul
Unei candele stinse, din care se desprindeau lungi
Trâmbe de fum, care o lăsau să treacă pre un cer
Ca o apă întunecată, fără de stele, fără de Tată
Și surâsul i s-a prelins irecuperabil în iarbă.
Antonia Pozzi avea inima ca un imens lac,
Oglindă a chipului lui Dumnezeu, inainte de
a-i spune că nu o cunoști pe ea și de-atunci a secat,
având in inimă o peșteră goală, oarbă de Hristos.
Și atât de frumoasă era, când se gândea la Tine.
Alexandra Pizarnik și-a lăsat corpul în lumină
și și-a cântat tristețea nașterii, de când iubitul
chip al Tău a dispărut, iar ochii ei se deschideau
doar pentru a-Ți măsura absența, pornind de la
încheietura mâinii unei fetițe lipsite de noroc.
Karin Boye, da, o durea când se deschideau bobocii,
Când de pe crengi cădeau picuri, ca lacrima, cu teamă,
Grea îndoiala, grea așteptarea, greu necunoscutul,
Cu ochii stinși, cu mădulare frânte, ea îți cerea smerită
Să-i fii aproape și să-i salvezi ceea ce-n dar i-ai dat.
vezi mai multe poezii de: Daniel Adam
Detalii poezie:
Distribuie pe: