Note de Mai

Autor:Anisoara Iordache


Adăugat de: Anisoara Iordache

duminică, 21 mai 2023

flori de sakura-
în mersul lor spre nemurire,
oglindesc în
undele lacului
un dans îndrăzneț
al călugărilor shaolin//
o aprindere a sufletului
în contact cu infinitul.

prin plasa de scaieți
a întunericului,
câteva raze de soare-
tiptil,
se strecoară;//
golul singurătății e-mblânzit
de florile de prun
purtate de marele zbucium.

aroma ceaiului din
iasomie și ghimbir,
îmi amintește de
călătoria mea prin viață.
unul câte unul,
prietenii mei dragi
ies din ceață.//
liniile orizontale și verticale
din urzeala perdelei,
schimbă perspectiva dintre
viață și moarte.

luna trece alene
peste-ntinderi de ape;
lebede-
într-o legănare de trestii,
îi sorb lacome-nsuflețirea ;//
dangătul clopotelor
înăbușă tristețea-n
cercuri concentrice.

ecouri
dintr-o altă viață
se aud în cochilii.
muntele,
trena de umbre revarsă-n
mare.//
primăveri săltărețe,
primăveri capricioase,
primăveri neprevăzătoare
împrăștie pe câmpii
parfumul iubirilor trecătoare.
vântul bâjbâie din pom în pom,
jeling
sufletele rătăcite.

trecând cu viteză
pe lângă câmpurile de rapiță-nflorită...
parcă te-ai scufunda în
licoarea acrișoară
a lămâilor.
cerul,
tot mai aproape de verdele grâului...//
ascuțișul vinețiu al privirilor
e domolit
de
polizorul. luminii.

scenă aproape pustie,
sclipiri purpurii- violet
și -un parfum de vanilie,
trezesc în spectatorul grăbit
frenezia serilor de jazz.
nimeni la clape,
nimeni la tobe,
prin balconul zugrăvit cu frezii,
un șoarece disperat
caută drumul
spre stele.//
a mai trecut o primavară,
disonanțele s-au mai atenuat…
tot singur….
mă-ntreb
dacă sunt încă aici
sau dacă-am
plecat.


vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Primăvara
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.