Străină mult dorită, destin din întâmplare,
Silfidă în mătăsuri sau floare rotofeie,
Vibrezi pe buza strunei tăcut-răsunătoare
Ce orchestrează lumea cu grație, femeie!
Osânda sfântă-a firii din raiul tău te cheamă
S-aprinzi seminței duhul când plâng în tine feții,
Doriți să vadă ziua și-apoi să le fii mamă,
Să urci eternitatea în arborele vieții.
Tu, cea mai adorată și mai neînțeleasă
Făptură născocită de mâinile divine,
În basmul tău, zmeoaico, fii pururea mireasă
Blajinului diluviu ce vălurește-n tine
Și lasă-ți, azi, strigarea durerilor din rană
Pe cântecul cernelii ascunse în condeie.
Otilie, Mironă, Vitorie și Ană
Scăldați-vă-n norocul de-a fi erou: femeie!
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Detalii poezie:
Distribuie pe: